De multe ori ma gandesc la tot ce e in jur si ma copleseste pur si simplu nostalgia... nostalgia inceputurilor noastre ca specie... adevarata libertate, motivatia de a te face sa supravietuiesti, cred ca intr-adevar ne-am indepartat de la rostul nostru de a fi oameni, de a fi Liberi de a fi imprevizibili prin "sclipiri", prin frumusetile vietii.
Omul a devenit o fiinta fara spirit, o fiinta fara zambet...
Cum spunea poetul "pe pamant avem de toate" si le putem trai aici. Imi pare rau sa fiu cliseistic(nu cred ca exista termenul asta :)) ) dar niciodata nu am crezut ca "daca dragoste nu e nimic nu e"
E pentru prima data cand incerc sa scriu desi nu pot, cand incerc sa gandesc desi nu pot...
Nu ne mai indreptam catre spirit.. traiesc intr-o lume in care "carnalul" ne va devora, ne va consuma intr-o fuga catre ultimul drum, vorbind la telefon sau trimitand un sms va fi metoda clasica de a "inchide" ochii.... unde este spontaneitatea unui popor care incetul cu incetul se indreapta catre final....
Totul e atat de ciudat...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Foarte interesant, adancul este mai presus de realitate....
Imi place diferenta facuta in titlu... "pAmant" - poate ca pamantul este amantul nostru, ca si specie. In el si pe el ne-am dus si ne vom duce in continuare existenta. Carnalul s-a dezvoltat pe el. E un fel de semiparazit. E un loc in care omul isi poate duce "rusinea".
Trimiteți un comentariu